Consiliul Judeţean Maramureş – Finanţări pentru activităţi culturale, tineret şi sport

Vineri, 2 martie 2018, cu începere de la ora 11.00, consilierii județeni au fost convocați de președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, în ședință extraordinară pentru a vota cele nouă proiecte aflate pe ordinea de zi, patru dintre ele fiind aprobate prin vot secret.

Astfel, aleșii județului au aprobat repartizarea pe destinații a sumei aprobate din bugetul propriu al județului Maramureș pe anul 2018, pentru finanțarea nerambursabilă a activităților non-profit de interes general în domeniul sportului, stabilindu-se suma de 1500 mii lei pentru promovarea sportului de performanță. Sumele destinate acestui program vor fi repartizate cluburilor/ asociațiilor sportive de prim eșalon, în funcție de contribuția acestora la sporirea prestigiului în țară a Județului Maramureș și a României pe plan internațional. Suma de 400.000 de lei va fi acordată pentru finanțarea programelor structurilor sportive pe baza selecției publice de proiecte, iar 100.000 de lei se vor acorda în baza programului ”întreținerea, funcționarea și dezvoltarea bazei materiale sportive”. Al doilea proiect supus votului consilierilor județeni a privit stabilirea structurilor sportive de performanță de prim eșalon, aici fiind incluse C.S. Știința Explorări Baia Mare – echipa de volei masculin; C.S.M. Știința Baia Mare – echipa de rugby; C.S.S. nr.2 C.N.E. Baia Mare – echipa de volei masculin; C.S. Minaur Baia Mare – echipa de handbal masculin și Clubul de Șah al municipiului Baia Mare.

Pe Ghidul pentru cultură, aleșii județeni au aprobat suma ca suma de 530.000 de lei să fie acordată pentru finanțarea nerambursabilă a programelor, proiectelor și acțiunilor culturale selectate în baza Ghidului solicitantului, 400.000 de lei să se acorde pentru finanțarea proiectelor depuse pe axa ”Centenarul României”, iar 400.000 de lei pentru acțiunile culturale prioritare ale Consiliului Județean. Suma de 70.000 de lei se va constitui ca un fond pentru finanțarea nevoilor culturale de urgență. În ceea ce privește ghidul pentru cultură, suma de 250.000 de lei va fi direcționată către mănăstirile aflate în patrimoniul UNESCO, iar 750.000 de lei vor fi acordați cultelor religioase, în urma proiectelor care urmează să fie depuse.

La vot a trecut, cu unanimitate, și proiectul privind aprobarea Bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2018 al Regiei Autonome ”Aeroportul Internațional Maramureș”.

Ultimele patru proiecte de hotărâre au fost adoptate cu vot secret, pentru ca atât comisia de selecție a ofertelor culturale pentru finanțarea nerambursabilă, din bugetul propriu al județului Maramureș, cât și comisia de selecție a proiectelor și acțiunilor în domeniul tineretului să poată să își exercite îndatoririle fără nici un fel de presiuni externe. Ultimele două proiecte au vizat numirea unui administrator provizoriu în Consiliul de Administrație al S.C. Drumuri – Poduri Maramureș” S.A., în persoana lui Mircea Pop, dar și reorganizarea Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap.


Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș

Ştiri culturale

„Acasă", documentarul de debut al lui Radu Ciorniciuc, distins cu Premiul Zilelor Filmului Românesc. ”Este cel mai important premiu pentru că vine de acasă”

„Acasă", documentarul de debut al lui Radu Ciorniciuc, a fost distins cu Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru...                           10.Aug.2020


Ochelari care i-au aparținut lui Mahatma Gandhi, lăsați în cutia poștală a unei case de licitații

O pereche de ochelari care i-a aparţinut lui Mahatma Gandhi urmează să fie scoasă la vânzare după ce a fost lăsată în...                           10.Aug.2020


Teatru în TVR cu #RespectCelorDinLiniaÎntâi. Medici, asistente sau pompieri au râs cu poftă la comedia scrisă și regizată de Ivona Boitan, "Sarmale cu dragoste"

TVR le-a spus încă o data Mulțumesc celor din linia întâi a luptei contra noului coronavirus, așa că i-a invitat la...                           10.Aug.2020


TIFF 2020: Marele trofeu a fost cucerit de pelicula "Babyteeth-Prima Iubire", filmul de debut al unei regizoare din Australia

Festivalul TIFF și-a desemnat pentru prima dată câștigătorii într-o ceremonie în aer liber, în piața Unirii din...                           09.Aug.2020


Spectacolul "Repetiția vieții mele" care urma să aibă loc în grădina TVR a fost anulat

Spectacolul de teatru "Repetiția vieții mele" a fost anulat din motive independente de voința Teatrului Nottara și a...                           07.Aug.2020